LIPSĂ (pl. -se, -suri) I. sf. 1 Faptul de a lipsi de undeva, neaflare, absență: nu știu cum să-mi explic lipsa lui de la această întrunire; în lipsa mea, să nu vă mișcați de acasă; a osîndi pe cineva în ~, cînd nu se înfățișează înaintea judecății; în ~ de, nefiind: în ~ de altele, ne mulțumim și cu acestea ¶ 3 Ceca ce lipsește; parte care lipsește; lacună, cusur, defect: n’a putut împlini lipsa banilor din casă; fie-care dintre noi vede lipsurile și cusururile societății noastre (CAR.) ¶ 3 Nevoie, trebuință: multele lipsuri, multele necazuri, ce suferise muma viteazului (ISP.); a duce, a avea ~ de ceva, a nu mai avea un lucru de care e mare nevoie: ducem ~ de buni dascăli; am auzit că aveți ~ de sare... și am venit să fac o mare înlesnire celor încercați (ISP.) ¶ 4 Trans. Băn. mi-e ~, am nevoie; e de ~, e nevoie: nu e de ~ să te duci acolo; nu este de ~ a grăi mult pentru dînsele (ȚICH.) ¶ 5 Sărăcie: trăește în mare ~ ¶ 6 F ~ de, mă lipsesc de, renunț la: decît să mă tot dojenești, mai bine ~ de ajutorul tău; abs.: ba de găsit se găsește (o slugă)... dar mai bine ~! (BR.-VN.). II. adv. Din care lipsește o parte, cu lipsă: am găsit marfă ~; mi-a vîndut ~ la cîntar; impune consumatorilor pîine ~ la dram (I.-GH.) [gr.-biz. λίπσις].