LOCUINȚĂ, locuințe, s. f. Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. V. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. AL. II 18. ◊ Fig. O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechit) lăcuință (KOGĂLNICEANU, S. 4) s. f.