locuire s.f. I 1 domiciliere, ședere, viețuire, <înv.> locuință, locuit¹. Dacă are 10 ani de locuire pe teritoriul țării, poate căpăta cetățenia. 2 (înv.) v. Adăpost. Așezare. Casă¹. Cămin. Domiciliu. Locuință. Sălaș. 3 (înv.) v. Oprire. Poposire. Ședere. Zăbovire. II (jur.; înv.) v. Coabitare. Coabitație. Conviețuire. Trai. Viață. Viețuire.