logic², -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „ilogic”, „irațional”; despre oameni sau despre facultățile lor mintale) rațional, <înv.> raționat². Este un spirit logic. Are o judecată logică. 2 coerent, <fig.> legat⁴. Demonstrația este logică. 3 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptățit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, motivat, serios, temeinic, <rar> determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raționabil, <fig.; rar> binecuvântat. Trebuie să vină cu scuză logică pentru a fi crezut. II adv. (modal) coerent, <fig.> legat⁴. Încearcă să se exprime logic. Simte că nu mai gândește logic. III s.f. 1 logică formală clasică = logică generală. Logica formală clasică studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul) și principiile gândirii (legea identității, a noncontradictiei, a terțului exclus, a rațiunii suficiente); logică formală modernă = logică matematică = logică simbolică = logistică. Logica matematică cercetează operatorii logici și elaborează calcule logice, având importante aplicații în electronică, automatică, cibernetică etc.; logică generală = logică formală clasică. 2 (filos.) logică deontică = deontică (v. deontic). Logica deontică se ocupă cu studiul aspectelor logice și structurale ale formelor de gândire normative și imperative. 3 (în Ev. Med.) logică formală = dialectică (v. dialectic). Logica formală era arta deosebirii adevărului de neadevăr. 4 <rar> logicitate. Tânărul matematician are o logică uimitoare. 5 coerență, noimă, sens, șir, <înv.> cuget. Argumentarea sa nu are logică. Vorbește fără logică. 6 justificare, justificație, motivare, motivație, noimă, rațiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio logică.