lótru, loatră, lotri, loatre, s.m.f. și adj. 1. Hoț, bandit, tâlhar. 2. (adj.) Glumeț, bun de gură, meșter la vorbă: „Cel mai lotru dintre ei devine pețitorul” (Calendar, 1980: 121). 3. Șmecher, tupeist: „Gura mé din ce-i făcută? / Dint-on măr și dint-o turtă, / Care-i lotru, o sărută” (Bilțiu, 2006: 51). 4. Isteț: „Am gândit io că-s judecători, da fata dumneatale-i mai loatră” (Bilțiu, 2007: 186). – Din sl. lotrǔ (Tiktin, după DER); cf. pol. lotr „ștrengar, hoț” (Șăineanu, MDA).