lumínă, lumini, (luminea), (dial. lumnină), s.f. 1. (reg.) Lumânare: „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel, 1962). ■ „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea, 1924, II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. 2. (în expr.) Lumina ochiului = pupila. ■ Exclusiv în Maram. și nordul Trans. (ALR, 1938, h. 29). – Lat. *lumina (DEX, MDA).