lungire s.f. I (predomină ideea de mișcare în spațiu, care pornește de la un punct spre altul) 1 întindere, <înv. și reg.> tindere. Când se stă în pat, este recomandată lungirea picioarelor, nu ghemuirea lor. 2 culcare, culcat¹, întindere, <fam.> trântire. Lungirea de după-amiază este benefică. 3 întindere, tolănire, <pop.> tolăneală, <reg.> tologeală. Lungirea comodă la umbra unui stejar a fost reconfortantă pentru drumeți. 4 aruncare, azvârlire, culcare, culcat¹, dărâmare, doborâre, întindere, prăbușire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răsturnătură. Lungirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. II (predomină ideea de situare, de așternere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lățime pe o suprafață) întindere, prelungire. Lungirea rândului de la casa de bilete este pe câțiva zeci de metri. III (predomină ideea de desfășurare, de prelungire în timp) întindere, prelungire. Lungirea anchetei poliției a fost de câteva săptămâni.