MÎRÎITURĂ s. f. 1. Mîrîit¹ (1). Cf. POLIZU. Mlrliturile cînelui spăriară copiii. LM. Intru și salut, cînd auz o mîrîitură și văz apărînd dintr-un paneraș de lîngă cocoana capul unui cățel lățos. CARAGIALE, O. II, 95, cf. ȘĂINEANU, D. U. Erau mîrîituri și urlete ce-mi vor rămînea în minte cît voi trăi. SANDU-ALDEA, ap. CADE. O buză ridicată, niște colți tăioși albi și o groaznică mîrîitură, gonesc pe bietul pribeag de lîngă prada sa. TAFRALI, S. 133. 2. P. a n a l. Mîrîit¹ (2). Mîrîiturile calomniatorilor mei. LM. 3. (Regional) Epitet depreciativ pentru un copil plîngăreț. Cf. m î r î i (2) (Bonț-Gherla). COMAN, GL. – Pl.: mîrîituri. – Mîrîi + suf. -tură.