MĂRÍN s. m. (Regional) 1. Nume dat unor bube sau inflamații, de obicei purulente, la oameni și la animale. Cf. BIANU, D. S. Va căpăta niște bube uricioase (în partea dinăuntru a șezutului) care se numesc mărini. PAMFILE, S. V. 167, cf. ȘEZ. III, 139, ȚIPLEA, P. P. 112, GRAIUL, I, 461, PAMFILE, B. 46, com. din BRUSTURI-SIBIU, T. PAPAHAGI, M. 127, ARH. FOLK. I, 205, VI, 175. Oile mai sufăr de mărin cînd au fost lovite râu. CHEST. V 167/72, cf. ALR II/353. 2. Crampe la stomac (Prundu Bîrgăului-Bistrița). ALR II/I h 116/219. M-o lua[t] mărinu iară. ib. - Pl.: mărini. – Probabil de la numele sărbătorii religioase sf. Mărina.