MĂSCĂRICI, măscărici, s. m. Personaj de pe lîngă curțile domnitorilor sau marilor boieri, care căuta să provoace rîsul celor din jur, spunînd glume, făcînd ghidușii etc.; bufon. Acesta era și măscăriciul lui Bacus; și nimeni nu scăpa fără să-i atîrne de coadă acest[ui] Silen cîte vrun ponos. ISPIRESCU, U. 104. ♦ Personaj comic în reprezentațiile de bîlci; saltimbanc, clovn. Un copil... în cap un cilindru turtit – face caraghiozlîcuri. Este un mititel măscărici. CARAGIALE, O. I 301.