MÁGLĂ¹ s. f. 1. (Prin Mold., Bucov.) Bucată dreptunghiulară de lemn de fag sau de zinc ondulată, folosită la spălatul rufelor. Cf. SCRIBAN, D., ALR Il/386, LEXIC REG. 104. 2. (Regional; în forma maglu) Teasc de călcat rufe; măngălău (Marginea-Rădăuti). ALR II 3386/386. – Pl.: magie. – Și: máglu s. n. – Din pol. magła. – Cf. germ. M a n g e l.