Definiția cu ID-ul 1252111:
Tezaur
MANTIE s. f. Haină lungă și largă, fără mîneci, purtată pe umeri, peste celelalte haine (v. pelerină), folosită adesea și ca veșmînt de ceremonie pentru regi, nobili (v. h l a m i d ă), arhierei etc. Veșmintele meale și. . . m[a]ntiia mea arru[n]cară. PSALT. HUR. 17v/10, cf. LEX. MARS. 129. Episcopii îmbrăcați în mantii și cu cîrjăle amînă. GHEORGACHI, LET. III, 290/19, cf. 307/14. Au dat mandia, mitra și inelul arhiepiscopului Vasilie din Zagna. ȘINCAI, HR. I, 237/21, cf. 238/38, III, 253/11, CHIRIAC, 171. Arhimandriții și egumenii cei mari, toți au luat și s-au îmbrăcat în mandii i omofoară i odăjdii. DIONISIE, C. 209, cf. URICARIUL, VIII, 185. Episcop c-o mantie vărgată. NEGRUZZI, S. II, 180. Acum nu văd în juru-mi decît deșărtăciune, Sub mantia regală văd numai slăbiciune. ALECSANDRI, T. II, 177. Și-și punea mantie de cavaler. EMINESCU, N. 59. Mihai era îmbrăcat cu o mantie albă țesută cu fir de aur. ISPIRESCU, M. V. 43. Mantia lungă, pălăria cu pană. GHEREA, ST. CR. I, 261. Cîmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfârșită mantie de ermină. REBREANU, R. I, 215. La clavir, o brună despletită, Cîntă purtînd o mantie cernită. BACOVIA, O. 77. Unii drumeți vin. . . cu pistoalele încărcate pe sub mantie. V. ROM. aprilie 1954, 116. ◊ F i g. Nu-i cîmpie ce nu-ntinde nouă mantie de flori. ASACHI, S. L. I, 146. Fiecare rupea cîte o bucată din mantia ministerială. BOLINTINEANU, O. 445. Ia vezi soarele colo la marginea pămîntului, îmbrăcat în mantia lui roșie. GANE, N. I, 145. Toamna goală se-nfioară. Și cu mînile-amîndouâ Își aruncă-nfrigurată, Peste trupul ei de spumă, Argintie și ușoară Mantie de brumă. CAZIMiR, L. U. 26. ♦ Haină de postav lungă și largă purtată, mai ales de călugări (v. r a s ă), peste altă îmbrăcăminte; rantie. Călugărul, de nu-și va purta mantiia în chelie-și, sau cînd va merge la feredeu, sau și într-alt loc ascuns, nu să va certa. PRAV. 298. Sub mantia neagră de deasupra [a călugărului] văd o cingătoare de piele. SADOVEANU, O. IV, 158. - Accentuat și: (rar) mantie (BARCIANU). – Pl. : mantii și (popular) măntii (BUL. FIL. v, 43). – Și: (învechit) mándie s. f. – Din v. sl. маньтига. Cf. rus. мантия.