MARMORÉU, -ÉE adj. Marmorean (2). Din negru giulgiu se desfășor Marmoreele brațe. EMINESCU, O. I, 172. De ce ar pune doruri vagi și nostalgii neînțelese pe frunți care nu cer decît să rămînâ reci în marmoreea lor albeață? PETICĂ, O. 246. - Accentuat și: marmoreu. – Pl.: marmorei,-ee. - Din lat. marmoreus, it. marmoreo.