MARPÍCI s. n. Tub lung și elastic (răsucit în serpentină) al narghilelei. Ședea în mijlocul patului cu marpiciul narghilelei în mînă. BELDIMAN, LET. III², 440, cf. CIHAC, II, 593, DDRF. Mai complicat era ciubucul persienesc sau narghileaua: un borcan de sticlă ca o pară. . . iar în partea-i goală cu o lulea elastică de piele în serpentină (numită „marpici”). ȘIO I, 215. - Pl. : marpiciuri. – Din tc. marpiç.