MARȚÓLEA subst. 1. (În superstiții) Ființă imaginară, cu chip de babă, despre care se crede că pedepsește femeile pe care le găsește lucrînd în noaptea de marți spre miercuri; marțiseara (1). Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, CIHAC, II, 187. Era baba Cloanța. Fiind însă că întîmplarea o aduse chiar într-o marți seara, Ileana credea că vede pe marțolea. RETEGANUL, P. I, 53. Și ieși marțolea (marți seara) afară să aștepte pe muma pădurei. id. ib. V, 43. Uită-te la mîndra ta Că gîndești că-i marțolea. id. CH. 43, cf. PAMFILE, DUȘM. 109. Marți nici se toarce nici se coase, că vine marțole. GOROVEI, ap. CADE, cf. ALR II 5755/260. 2. Numele unei sărbători legate de credința în marțolea (1); marțiseara (2). MARIAN, S. R. I, 113. 3. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal bătrîn (Soconzel-Satu Mare). DR. V, 210. – Și: (1) marțóle, marțoále (ȘĂINEANU, U.), mărțólea (ALR II 5755/260), mărțoálă (ALEXI, W.), mîrțoálă (BARCIANU, DDRF) s. f. – Cf. m a r ț i¹.