MAU subst. 1. (Mai ales Ban., Olt. și Transilv., în legătură cu verbele „a avea”, „a pierde”, „a prinde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avînt, elan ; energie, vlagă. Cf. DR. V, 901, VI, 367, VII, 516. Plecă Fugilă, își luă mau. CĂTANĂ, ap. T. PAPAHAGi, C. L. N-are mau să lucreze. Com. LIUBA. N-are niși cît mau. GR. BĂN. 194, cf. NOVACOCIU, C. B. I, 13. Tușășče, pînă-ș faše mahu dže cîntat. ALR II/I MN 23, 6 956/27. Ia mau la spic. ALR II/36. Pînă își ia mau cînele. ib. [Pasărea] își face mau să zboare. ib. 3 471/29 ◊ E x p r. A lua (cuiva) maul = a ameți pe cineva cu o lovitură, a-l lăsa fără cunoștință (TOMESCU, GL.) ; p. ext. a reduce pe cineva la tăcere (GR. S. VII, 119). Toată truda. . . trebuie să ne fie de a-l obosi [pe pește] și a-l scoate cu capul afară ca. să bea aer și a-i lua astfel mau. ATILA, P. 71. I-a luat maul cînd i-a dat un pumn în nas. COM. SAT. III, 50, cf. CIAUȘANU, GL. Mi-a dat una, de mi-a luat mau. TOMESCU, GL. A-și pierde (sau a i se lua cuiva) maul = a-și pierde curajul, cumpătul ; a rămîne perplex. A face (cuiva) mau (pentru . . . sau să . . .) = a-i face rost, a-i înlesni (să. . .). Cf. DR. VI, 367. I-am făcut mau să fugă. Com. din ORAVIȚA. Fă-i mau să scape. Com. LIUBA. A-i fi (cuiva) mau = a-i conveni, a se fi obișnuit (undeva sau cu ceva). I. CR. VI, 127. 2. (Regional) Bun, avut (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. - Și: mah subst.Din scr. mah.