méșter m. (ung. mester, d. germ. meister. V. maĭstru, măĭestru, vagmistru). Meseriaș, meșteșugar acela care se pricepe la o meserie (lăcătuș, ferar, tîmplar, zidar ș. a.). Meșteru Strică, meșter prost care nu drege, ci strică. Meșteru strică și drege de frică, se zice cînd ai stricat un lucru și, de frică, îl facĭ la loc cum a fost. Adj. Fig. Priceput, dibacĭ, abil: meșter la treabă, la războĭ, la joc, (și fem.) femeĭ meștere la țesut, la farmece. Cp. cu membră, șefă.