MELIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🔧 Unealtă cu care se sdrobesc cotoarele de cînepă și de in (🖼 3124, 3125) ¶ 2 Ⓕ F: Îi umblă gura ca melița, se zice despre cineva căruia nu-i mai tace gura, care flecărește într’una: Și-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița (IK.-BRS.); de aci, femeie limbută, flecară: mai taci, melițo! (CIAUȘ.) [bg. mělica].