Definiția cu ID-ul 1374411:
Sinonime
menține vb. III. I 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, ființe, părți ale corpului etc.) a (se) conserva, a (se) păstra, a (se) ține. Tenul și-a menținut prospețimea. Mobila s-a menținut foarte bine de-a lungul anilor. 2 tr. (compl. indică ființe sau viața lor; adesea cu determ. „în viață”) a păstra, a ține. Doctorii îl mențin în viață cu ajutorul aparatelor. Aparatele îi mențin viața până i se va face transplantul de inimă. 3 tr., refl. a (se) păstra, a (se) reține. Ceața menține umezeala în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru ca apa să nu se mențină în exces în organism. 4 tr. (compl. indică fenomene fizice, chimice sau stări sufletești, situații, conflicte etc.) a întreține, <înv. și pop.> a păzi, <fig.> a alimenta, a hrăni, a susține. Menține focul cu lemne. Amintirile îi mențin creativitatea. 5 tr. (cu determ. care indică locul, postul, poziția etc.) a păstra. A reușit să-și mențină postul de profesor la școală cât timp a fost plecat în străinătate. Căpitanul menține direcția navei. 6 tr. (compl. indică relații interumane) a păstra, a ține, <înv.> a păzi. A menținut legătura cu prietenii din liceu. 7 tr. a întreține, a păstra, <fig.> a cultiva. Preferă să mențină relațiile cu persoane erudite. 8 tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Hrăni. Întreține. Susține. Ține. II refl. 1 (despre univers, lume, populații, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ține, <rar> a retrăi, <înv. și reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a viețui. Multe specii de animale se mențin pe Pământ din timpuri străvechi. 2 (despre locuri, construcții lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ține. Palatul se menține din sec. al XlX-lea. 3 (despre stări, situații, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui, <fig.> a pluti. Frica se menține încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor se menține până astăzi.