Definiția cu ID-ul 1393765:

Explicative DEX

MERGE (merg) vb. intr. 1 A se mișca dintr’un loc într’altul cu picioarele, a umbla: ~ pe jos; ~ drept înainte; ~ la întîmplare 2 A se transporta într’alt loc cu o trăsură, călare, etc.: ~ cu căruța: ~ călare 3 A se duce undeva, a se îndrepta spre un loc anumit: ~ acasă, la teatru, la școală, la București 4 A pleca, a se duce: mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrămi în ochi (CRG.) 5 A se întinde pînă într’un loc: poteca ~ pînă în vîrful muntelui 6 A o duce, a continua: toate merg pînă la un timp (BR.-VN.) 7 A tinde spre o țintă, spre un capăt: lumea merge la peire (DLVR.) 8 A continua să aibă aceleași însușiri: toate merg după neam (PANN) 9 A fi pe cale să aibă, să ajungă la, să împlinească: sînt de 52 de ani, merg pe 53; iaca eu sînt om de merg pe șaptezeci și patru de ani (BR.-VN.) 10 A trece (vremea): pe zi ce merge; pe cît merge, cu cît trece vremea 11 A se apropia de un anumit timp: mergea spre toamnă (GRIG.) 12 A se desprinde, a se scutura: o lovi odată cu mițele de-i merse fulgii (ISP.); îl jumulește și pe acela, de-i merg peticile (CRG.) 13 A se trece, a se întrebuința: ca să nu meargă miere multă (SEV.); (P): unde merge mia, meargă și sută, cînd s’au trecut; cînd am dat atîția bani, etc., nu mai joacă rol dacă mai trebue adăogat ceva pe deasupra 14 A fi într’o stare bună sau rea, a o duce: afacerile merg prost; semănăturile merg bine; tot așa îi mergea peste tot locul, pe unde se năimea (SB.) 15 A o duce bine sau rău (cu sănătatea): cum mergi cu sănătatea? bolnavului îi merge mai bine 16 A se putea: nu merge cum vrei tu 17 A-i veni bine, a-i conveni: asta nu-mi merge la socoteală 18 Treacă-meargă! fie! să zicem că se poate, nu țin seamă de asta: greu lucru mă întrebași, mamă, dară aide, treacă-meargă! (SB.) [lat. měrgěre „a se cufunda”].

Exemple de pronunție a termenului „merge” (50 clipuri)
Clipul 1 / 50