mestecă¹ sf [At: PAMFILIE, I. C. 250 / V: meastic s, ~teacă, mes~, ~tică, (reg) ~tec s / E: ngr μαστίϰη , pad mesteca¹] 1 (Pop) Rășină de brad netopită sau fiartă, galbenă ca ceara și dulce, care se mestecă în gură sau se mănâncă. 2 (Reg) Pastă făcută din chițion.

mestecă² sf [At: SANDU-ALDEA, U. P. 163 / V: mestec s (A și: mestec) / Pl: ~eci / E: mesteca¹] (Bot; reg) Răsfug (Chondrilla juncea).

MESTECĂ s. f. (Și în forma mestec) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpini lungi și flori galbene, care crește în locuri pietroase; tulpina ei secretă un latex care la aer se întărește și se întrebuințează ca gumă de mestecat; răsfug (Condrillo juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163. Foaie verde de mestec, Gheorghieș fecior de grec. ȘEZ. III 58. – Variantă: mestec s. m.

méstecă (vest) saŭ -ícă (est) f., pl. ĭ (d. mestec 3). O buruĭană cu florĭ albastre și care servește la legat snopiĭ. Cînd o frîngĭ dă un fel de lapte care se încheagă și pe care copiiĭ il mestecă’n gură.

meastic s vz mestecă¹

mesteacă² sm vz mestecă¹

mestec⁴ s vz mestecă²

mestec³ s vz mestecă¹

mestică v vz mestecă¹

meștecă sf vz mestecă¹

MESTEC s. m. v. mestecă.

!mestecă (boală; plantă; rășină) (reg.) s. f., g.-d. art. mestecii, pl. mesteci

mestecă/mestec (reg.) s. f. / s. m., pl. mesteci

mestecă s. f. /mestec s. m., pl. mesteci

mestec v. mestecă

mestec v. mestecă

MESTECĂ s. v. răsfug.

mestecă s. v. RĂSFUG.

mestecă², mesteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor și caprelor, care le oprește secreția laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om și animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.

mestecă¹, s.f. (pop.) 1. rășină de brad, galbenă și dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chițion.

MESTECĂ¹ s. f. (Popular) Rășină de brad netopită (com. din BISTRIȚA) sau fiartă (GR. S. VI 240), galbenă ca ceara și dulce (PAMFILE I. C. 250, ȘEZ. III, 70), care se mestecă în gură (ARH. FOLK. V, 118, LEXIC REG. 82) sau se mănîncă (PĂCALĂ, M. R. 116). Lucruri de ale gurii: măsline, stafide, nâut. . . , curmale, candel și mestică pentru copii. CONV. LIT. XLIV, 658. Mesteaca . . . se mestecă în gură de unii din muntenii Moldovei de sus. PAMFILE, I. C .250. Copiii mai nerăbdători alergau înaintea taților lor ca să le dea „mestecă”. DRAGOMiR, O. M. 29. ♦ (Regional) „Pastă făcută din buruiana chition” (Unirea-Călărași). H VII 480. - Și: méstică s. f., (regional) méstec (com. din BISTRIȚA) subst., mesteácă, méștecă (PĂCALĂ, M. R. 116, GR. S. VI, 240) s. f., meástic (BUL. FIL. V, 168) subst. – Din gr. μαστίχη, Prin apropiere de mesteca¹.

MÉSTECĂ² s. f. (Bot.; regional) Răsfug (Chondrilla juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163, cf. PANȚU, PL., H II 79. Foaie verde de mestec, Gheorghieș, fecior de grec, A avut case pe temelii Ș-o rămas în sărăcii. ȘEZ. III, 58, cf. PAMFILE, A. R. 72. - Pl.: mesteci. – Și: méstec (accentuat, din necesități prosodice, și: mestéc) subst. – De la mesteca¹. Cf. SCRIBAN, D.

MEASTIC subst. v. mestecă¹.

MESTEACĂ² s. m. v. mestecă¹.

MESTEC³ subst. v. mestecă¹.

MÉSTEC⁴ subst. v. mestecă².

MÉSTICĂ s. f. v. mestecă¹.

MEȘTECĂ s. f. v. mestecă.