MIGALĂ s. f. Atenție, minuțiozitate și scrupulozitate în efectuarea unei munci; p. ext. muncă sau (concretizat) lucru a cărui realizare presupune multă răbdare și meticulozitate; migăleală (2), (regional) migoroșeală, milcoșeală. Cf. POLIZU. Loc. . . pregătit cu mai multă migală. SANDU-ALDEA S. 59. Migala, modelarea lentă și continuă . . . cere liniște. ANGHEL, PR. 68. După lungă și trudnică migală, m-am oprit la forma următoare. GALACTION, O. 17. Clădise. . . cu înțelegere, cu migală și cu dragoste. G. m. zam- firescu, sf. m. n. i, 122. Episoadele din care se construiește istorisirea sînt zugrăvite cu meșteșugărească migală. CONTEMP. 1 948, nr. 111, 5/3. Expoziția . . . alcătuită . . . cu migală și îndelung pregătită. STANCU, U.R.S.S. 116, cf. 166. Cu aceeași migală completa un formular la poștă. V. ROMm. aprilie 1 955, 157. Apucă ziarul de pe prispă și încet de tot, cu migală curioasă, începu să-i rupă marginea albă. PREDA , M. 166. Își culese eu migală niște scame de pe salopetă. V. ROM. octombrie 1 958, 72. ◊ F i g. Ascultară . . . acea migală minunată de șuierături care se-nșira și se deșira. DELAVRANCEA, S. 99. - Pl.: (neobișnuit) migăli. POLIZU. – Postverbal al lui migăli.