MILOGEALĂ s. f. Faptul de a se m i l o g i. Cf. m i l o g i (1). Sfiicioasă, îngînînd o milogeală fără vorbe. . . , ea-și întindea talerul pe la toate mesele. VLAHUȚĂ, ap. TDRG, cf. ȘĂINEANU, D. U. Cf. m i l o g i (2). Ofta, și-și pițigăia glasul, și se mlădia ca o pisică, într-un fel de milogeală dezgustătoare. VLAHUȚĂ, N. 16. Poți să mă scutești în astă seară cu milogeala. C. PETRESCU, V. 314. Nu mai merge cu așteptarea și milogeala. PAS, Z. IV, 224. – Pl. : milogeli. – Milogi + suf. -eală.