Definiția cu ID-ul 1328747:

Tezaur

MINCIOG s. n. Plasă în formă de coșuleț avînd coadă (lungă) de lemn, cu care se scoate din apă peștele prins în undiță sau în năvod; (regional) ciorpac, răcea, tîrbof, rociu, tărăbuc, meredeu, miridov, ritișor. Cf. DAMÉ, T. 124, ANTIPA, P. 375, PAMFILE, I. C. 68, CHIRIȚESCU, GR. 251. Dacă nu avem minciogul de sprijinit la îndemînă, ne putem servi de un cîrlig cu care . . . apucăm de urechi [peștele] și-l aruncăm afară. ATILA, P. 75, cf. NOM. MIN. I, 28, H I 297, II 322, III 309, V 4, 381, VII 483, XII 117, XIV 59, 446. Cînd e dragostea mai dulce Ie mingiocul și se duce. TEODORESCU, P. P. 305, cf. ARH. FOLK. IV, 132, ALR I 1 737/677, 684, 727, 898, ALR II 6 249/899. - Pl.: mincioguri și mincioage. – Și: (regional) mincióc (MAT. FOLK. 876), mingióc, minșóg (VALIAN, V., PONTBRIANT, D.), miciog (CV 1 949, nr. 7, 33), micióc (SCRIBAN, D.), micióp (H III 49) s. n. – Cf. ucr. м и ш о к „săculeț”.