minister s.n., s.m. I s.n. (polit.) 1 (în unele state) departament, <ieșit din uz> logofeție. Ministerul Justiției. 2 (art.; nm. pr.) Ministerul Afacerilor Externe = Ministerul de Externe = Externe (v. extern), <ieșit din uz> Departamentul Afacerilor Străine (v. departament), Departamentul Intereselor Străine (v. departament), Departamentul Pricinilor Străine (v. departament), Logofeția Afacerilor Străine (v. logofeție), Logofeția Intereselor Străine (v. logofeție), Logofeția Pricinilor Străine (v. logofeție), Ministerul Afacerilor Străine, Ministerul Intereselor Străine, Ministerul Pricinilor Străine, Pricinile Străine (v. pricină). Ministerul de Externe se ocupă cu relațiile externe ale unui stat; Ministerul Afacerilor Interne = <ieșit din uz> Ministerul Trebilor Dinăuntru, Trebile Dinăuntru (v. treabă); Ministerul Cultelor = <ieșit din uz> Logofeția Bisericească (v. logofeție), Logofeția Credinței (v. logofeție), Marea Logofeție a Pricinilor Bisericești (v. mare¹); Ministerul Justiției = <ieșit din uz> Logofeția cea Mare (v. logofeție), Logofeția Dreptății (v. logofeție), Marea Logofeție (v. mare¹); (ieșit din uz) Ministerul Afacerilor Străine = Ministerul Intereselor Străine = Ministerul Pricinilor Străine v. Externe (v. extern). Ministerul Afacerilor Externe. Ministerul de Externe; Ministerul Trebilor Dinăuntru v. Ministerul Afacerilor Interne. 3 portofoliu, <înv.> portofel. Deține ministerul Educației. 4 (în unele țări; înv.; nm. pr.) v. Cabinet. Consiliu de miniștri. Executiv. Guvern. 5 (înv.) v. Ministeriat. II s.m. (înv.) 1 (polit.) v. Ministru. 2 (jur.) minister public v. Acuzator. Acuzator public. Procuror.