MINISTRU, miniștri, s. m. Membru al guvernului, care conduce de obicei un minister. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57. Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. Ce veac! ce oameni. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31 ◊ Consiliu, de miniștri v. consiliu. Ministru fără portofoliu v. portofoliu. Ministru-adjunct = locțiitor de ministru. Ministru plenipotențiar v. plenipotențiar.