minte s.f. I 1 gând, rațiune, <livr.> cogitație. Mintea nu poate cuprinde toate fenomenele care se petrec în univers. 2 deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, pricepere, rațiune, spirit, <livr.> ingenui, <pop. și fam.> duh, <pop.; glum.> colărez, <fam.> doxă, <reg.> pamet¹, <înv.> înțelegere, <fig.> cap, creier, <fig.; fam.; glum. sau iron.> bilă², <fig.; înv.> scaun. Folosește-ți propria minte, nu urma sfaturile altora! 3 cuget, fire, gândire, intelect, judecată, rațiune, spirit, <livr.> nous, <înv.> înțeles¹, simțire. Dezvoltarea științei și a tehnicii este opera minții. 4 gândire, intelect, înțelegere, judecată, rațiune, <fig.> cap, materie cenușie, substanță cenușie, substanță nervoasă cenușie. Este apreciat pentru mintea lui, dar și pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 judecată, rațiune, <rar> cunoștință, <pop. și fam.> glagore, <fran.; înv.> rezon, <fig.; fam.> ochi¹. La această vârstă înaintată are o minte normală. 6 cugetare, judecată, raționament, rațiune, <înv.> socoată, socoteală, socotință. Dogme banale îi țin loc de minte. 7 chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, moderație, ponderație, rațiune, sobrietate, tact, temperanță, <livr.> continență, <rar> cuminție, moderanță, temperare, <înv. și pop.> socoteală, socotință, trezie, <pop.> chiteală¹, potriveală, scumpătate, <fam.> schepsis, <înv. și reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, <fig.> cumpănire, echilibru, <fig.; rar> cumpănă, cumpăneală, <fig.; înv. și reg.> devlă. Păcat că nu a avut în tinerețe mintea pe care o are acum, la bătrânețe. 8 amintire, memorie. Cele mai mici amănunte ale întâlnirii i-au rămas în minte. 9 (înv. și pop.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenție. Plan. Proiect. Socoteală. II (înv.) v. Cultură. Cunoștințe (v. cunoștință). Instrucție. Învățătură. Pregătire. Studii (v. studiu).