moț n., pl. urĭ (cp. cu it. mazzo, buchet, și cu rom. boț și hoț. Există și bg. moč?). Creastă de pene, cĭuf de pene saŭ de păr, cum are păunu, cĭocîrlanu saŭ cum îșĭ lasă uniĭ oamenĭ. Fig. A fi cu moț, a avea mare îndrăzneală, marĭ pretențiunĭ, tupeŭ. Moțu curcanuluĭ, o plantă erbacee poligonace ornamentală originară din India (polýgonum orientale). V. gîță.