moáșă, moașe, s.f. 1. Femeie bătrână. 2. Bunică: „Moașa mea, bunica, care se trăgea din Șieu, mi-o povestit că pe vremea ciumei...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). 3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: „Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră” (Antologie 1980: 147). ■ „În societatea tradițională, moașa era aleasă din neam (neamul mare), iar în comunitățile mai mici ea îndeplinea necesitățile întregului sat. Moașa era una din persoanele onorabile ale comunității, respectată și cinstită de întregul sat. De aceea, prin extensie, și soțul moașei primea stima comunității, și implicit apelativul moș, care i se atribuia chiar dacă era tânăr” (M. Dăncuș, în Memoria, 2002: 439). (Sec. XV). – Cuv. autohton, cf. alb. moshë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș). ■ Cuv. rom. > magh. masa (Scriban), sb. moša.