MOFTUROS, -OASĂ adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care face mofturi (2), care are toane; (om) capricios, năzuros, pretențios. Nu eram mofturos. Găseam toate bune, dormeam fără foc, nu ceream nimic. BRĂESCU, A. 192, cf. 43. Stăteau de vorbă . . . despre míncarea care îi aștepta la prînz. începeau să se arate mofturoși. PAS, Z. IV, 16, cf. ALR I 1 557/582. ◊ (Adverbial) Ca și cînd și-ar fi adus aminte de ceva, strimbă mofturos din nas. REBREANU, NUV. 9. - Pl.: mofturoși, -oase. – Și: (regional) moftorós, -oasă adj. ALR I 1 557/582. – Mofturi (pl. lui moft) + suf. -os.