MOJIC, -Ă, mojici, -e, s. m. și f. 1. Persoană rău crescută, obraznică, impertinentă; bădăran. Era mojic Busuioc, cînd îi sărea țandăra. SLAVICI, O. I 257. Dar ce nevoie mare este, să înțelegi tu, mojicule! CREANGĂ, A. 155. 2. (Învechit și arhaizant) Om simplu, de rînd, țăran. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. – Variantă: mujic, -ă (NEGRUZZI, S. II 229) s. m. și f.