monotematism sn [At: DN³ / Pl: (rar) ~e / E: it monotematismo] (Muz) Tendință de unificare a unei compoziții muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme.

MONOTEMATISM s.n. Tendință de unificare a unei compoziții muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].

MONOTEMATISM s. n. (muz.) principiu de compoziție în care o temă revine în mai multe părți sau temele tuturor părților sunt sintetizate într-una singură. (< it. monotematismo)

monotematism s. n.

monotematism, utilizarea unui singur element tematic (v. temă), într-o construcție muzicală. Sonatele* epocii baroce (J.S. Bach, Händel, D. Scarlatti) sunt aproape întotdeauna monotematice, forma* bazându-se pe expunerea și dezvoltarea unei teme unice de-a lungul unei întregi mișcări (3). În muzica romantică de la sfârșitul sec. 19, principiul ciclic*, folosit pentru unificarea diferitelor părți ale unei lucrări, tinde spre un nou fel de m., în cazul în care întregul material melodic derivă dintr-o singură idee generatoare.