MORALĂ s. f. 1. Ansamblu de norme (nescrise) care reglementează comportarea oamenilor în societate, exprimînd obligațiile lor unii față de alții, față de colectivitate, de patrie etc.; (sens curent) comportare, obiceiuri, moravuri ; s p e c. comportare lăudabilă, frumoasă. învățături despre moral, adecă despre năravurile cele bune. CALENDARIU (1802), 5/13, cf. 9/10. Învățătura și luminarea minții fără de sf[í]nta facerea de bine și bun moral (ratio bonorum morum). . . spre rău slujesc. ȚICHINDEAL, F. 329/14. Învățătură despre moral, adecă năravuri bune. CHREST. ROM. 7/20. Acesta este folosul învățăturii fără moral. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/10. Învățăturile potrivite pe starea fieștecăruia om în soțietate și întemeiate pe prințipuri de. . . moral. BULETIN, F. (1833), 117²/18. În loc de a întrebuința banii pentru învățătura tinerimei și pentru de a formarisi a ei moraluri, el au protimisit a-i trage în folosul său. (a. 1835). URICARIUL, VIII, 141. Asta ți-e virtutea cea nelegiuită, Asta ți-e morala cea afurisită ! PANN, P. V. I, 58/20. Alții iarăși făcîndu-și o idee strîmtă de religie și moral, aruncă. . . anatemă asupra economiei politice. ROM. LIT. 259¹/11. Nu mai e moral, nu mai sînt prințipuri. CARAGIALE, O. I, 107. Genul de roman propriu-zis. . . este romanul-problemă, adică o „invenție” epică, menită să ilustreze o problemă de psihologie sau de morală. IBRĂILEANU, S. L. 6. Binele nu merge însă fără folos, precum frumosul nu merge fără armonie: morala în fond este, așadar, și o estetică. LOVINESCU, C. IV, 149. Și azi morala de-ar permite, Aș fi la baluri nelipsit. V. ROM. ianuarie 1954, 10. Morala înseamnă poate, înainte de orice, sinceritate. RALEA, S. T. I, 119. Morala lui, optica lui, estetica lui erau iremediabil jignite. CAMIL PETRESCU, O II, 566. ◊ (Urmat de determinări care precizează felul, natura, domeniul) Să depărtează de mîntuitoarele învățături ale moralului evanghelicesc. MARCOVICI, D. 139/6. Evlavia și moralul evangelic. ASACHI, S. L. II, 87. Iată dar morala ta cea evangelică,. . . asta ți-e evlavia cea atît de lăudată. NEGRUZZI, S. I, 228, cf. CREANGĂ, A. 137. Ideologia și morala proletară resping la fel de hotărît concepția aceasta absurdă și oribilă a omenirii văzută ca o aglomerație de lumi individuale, fără putință de a comunica între ele. CONTEMP. 1948, nr. 110, 5/2. Nici în societate nu mai domină morala junglei. ib. 1949, nr. 165, 8/2. Burghezia infiltrează în rîndurile tineretului muncitor otrava ideologiei și moralei burgheze. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1321. Venise la clubul sindicatului să ne țină o conferință despre morala proletară. V. ROM. iunie 1957, 62. ♦ Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate, (învechit) m o r a l i ș; (concretizat) tratat, manual, carte cuprinzînd aceste norme. Moralu este știința năravurilor. GOLESCU, E. 53/5. În limba românească să se învețe istoria. . . , moralul, iconomia pământească și politicească. (a. 1828). URICARIUL, III, 35/3. Ce carte de moral ! Cît este de atingătoare limba ei ! MARCOVICI, C. 78/7. Am să-i predau și moralul, cînd l-oi pune la citit. PANN, P. V. II, 10/17. Cantemir. . . traduse moralul lui Epictet în limba rusească. NEGRUZZI, S. II, 155. Tu ai putea să dai moral la Universitatea din Bolognia (a. 1852). BUL. FIL. VI, 202. 2. Învățătură, învățămînt, concluzie moralizatoare care se desprinde dintr-o scriere literară, mai ales dintr-o fabulă; (rar) moralitate. Învățătura carea în moralul fabulelor se află. ȚICHINDEAL, F. [prefață] 2/16. Vericine, împreună cu plăcerea, pe nesimțite, gustă și morala [comediei]. GTN (1835), 17²/18. Această poveste e plină de moral. GORJAN, H. I, 84/28. Priimiț-o dară cîți doreați de dînsa, Și moral culegeți c-albina dintr-însa. PANN, E. I, [prefață] IV/10. Încheindu-se morala piesei în rușinarea Zoiței. RUSSO, S. 7. Povețele sînt vorbe, dar fapta e departe; Și prea puțini urmează morala dintr-o carte. ALEXANDRESCU, M. 255. ◊ E x p r. Morala fabulei = învățătură trasă dintr-o întîmplare din viață. Cît despre ceilalți, milioane de tovarăși, De la matroz la primul amiral, Ei n-au nevoie să mai tragem iarăși, Morala fabulei, în fiecare caz special. V. ROM. octombrie 1954, 167. 3. (Familiar, mai ales în legătură cu verbul „a face”) Dojană, mustrare. Autorul a pus în scenă pe Matasar, care. . . face morală croită după meseria lui. RUSSO, S. 7. Continește cu moralu, mă rog. NEGRUZZI, S. III, 230. I-a făcut un moral bun. CARAGIALE, O. VI, 178. Tată-său, supărat foc, i-a făcut o morală aspră. CĂLINESCU, E. 77. – Pl.: morale. - Și: (învechit) moral s. n. – Din lat. moralis, fr. morale.