MOROCĂNÍ vb. IV. T r a n z. (Regional, mai ales prin Mold.) A mustra, a cicăli (cu ton ursuz, bombănind). Hojma mă morocănește [baba mea] și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122, Cf. 251, PHILIPPIDE, P. 155, BARCIANU, ALEXI, W. Pentru greșeli se făcea pară de foc și într-una-l morocănea. PAMFILE, S. T. 163, cf. A V 15, VI 26. ♦ I n t r a n z. A bombăni. Femeia începe a morocăi la oalele cele multe. SEVASTOS, ap. TDRG, cf. A VI 26. – Prez. ind.: morocănesc. – Și: morocăí vb. IV. – Cf. magh. m o r o g.