MOROFLEÁCĂ s. f. (Prin Ban. și Olt.) 1. țuică slabă. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 140, BUL. FIL. II, 178. 2. Om sau, p. e x t., animal prost. Omul ăsta e o morofleacă. L. COSTIN, GR. BĂN. 140, cf. ALR II 3 721/836. – Și: (2) morofleáncă s. f. ALR II 3 721/836. – Etimologia necunoscută. Cf. f l e a c, f l e n c.