Definiția cu ID-ul 1340247:
Tezaur
MOROMÉȚ, -EÁȚĂ subst. (Regional) 1. S. m. și f. Stafie, moroi2 (1) (Dobra-Deva). Cf. ALR II 4 240/105. 2. S. m. (În forma moromete) Epitet dat unui om leneș. Cf. PASCU, S. 340. – Pl.: moromeți, -mețe. – Și: morométe s. m., moromeánță (pl. moromențe; PAȘCA, GL.) s. f. – Cf. m o r o i2.