moș, moși, s.m. 1. Om bătrân, moșneag. 2. Bunic. ■ Cu acest sens, se mai folosesc expresiile: tată moș, tată bătrân, tată bun. 3. (pl.) Seria descendenților mai îndepărtați, generațiile vechi, bătrânii, strămoșii. 4. Sperietoare de păsări; ciuhă. 5. Metehău. 6. (mit.) Moșul cel Alb = Divinitatea supremă; Dumnezeu. Închipuit ca un moș cu barbă albă și îmbrăcat cu straie albe: „Apoi [Fata Pădurii] s-a dus la un moșneag de vreo optzeci, o sută de ani și l-a întrebat: (...) -Cât vrei să trăiești? -Cât mi-a da Moșul cel Alb. Atâta aș vrea să trăiesc” (Grigore Turlaș, 73 ani, Săliștea de Sus, după Bilțiu, 1999: 113). ■ (onom.) Moș(u), Moșescu, Moșuț(an), nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Cuv. autohton (Philippide, DER, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich); der. regr. din moașă (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. mošul „bunic”, moša „bunică; moașă” (Candrea, după DER), bg. moš, mosija (Capidan, după DER), magh. mósuly „bătrân” (Scriban; Edelspacher, după DER).