MOȘÍ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică un copil) A da ajutorul necesar la naștere. A adus Triglea pe baba Chița Trigloaia, care-l moșise cu aproape douăzeci de ani in urmă. SADOVEANU, M. C. 48. Cică baba Iova a moșit pe Maica Domnului. MUSCEL, 96. Nu este bine ca moașa care le-a moșit să-ți moșească tot ea copiii. I. CR. III, 45, cf. PĂSCULESCU, L. P. 170, A VI 26. (Prin analogie) Gîndacul nicicum moșaște pe vultur cînd naște. ZANNE, P. I, 479. ♦ F i g. (Familiar; complementul indică oameni) A copleși cu îngrijiri, a-i sta mereu în preajmă pentru a-i fi de ajutor; a cocoloși, a corcoli. Cf. PAMFILE, J. II, 155. ♦ F i g. (Familiar; complementul indică oameni) A struni, a certa, a învăța minte. Cf. PANN, P. V. I, 168/12, III, 25/24. 2. (Familiar) A zăbovi mult la un lucru, a lucra foarte încet; a mocoși. Ce tot moșești acolo de nu mai sfirșești o dată ? BUL. FIL. II, 289. Ce tot moșești acolo, nea Ioane ? Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, cf. A vi 26. *I n t r a n z. și r e f l. Nu te tot moși acolo. – Prez. ind.: moșesc. – V. moașă.