MOȘTINĂ¹ s. f. 1. (Învechit și regional) Moștenire (1). Î-l dau de veche moștin[ă], nime să nu-l poate scoate (a. 1700). IORGA, S, D. XII, 219, cf. LEXIC REG. 49. 2. (Regional; în l o c. a d j.) De moștină = de baștină, băștinaș, originar (din. . . ). Îi de moștină di aici. ALR I 444/842, cf. 444/510. – Pl.: moștine. $Cf. m o ș t e n i¹.