MOțĂIÁLĂ s. f. Faptul de a m o ț ă i¹; moțăit¹, moțăitură, (rar) moțăire. . Piroteală, somnolență; f i g. lîncezeală, pasivitate. Cf. m o ț ă i¹ (2). Rumâne, scoal'te din moțăialâ ! JIPESCU, O. 33, cf. 23. 2. (De obicei urmat de determinarea „din cap”) Mișcare ușoară (și repetată) a capului în semn de salut, de răspuns afirmativ etc. Cf. m o ț ă i¹ (3). La început își mai dădeau bună ziua în față, apoi plecară ochii și sfîrșiră cu o moțăială din cap drept „bună vremea” și „mulțămim d-tale”. DELAVRANCEA, T. 144. – Pl.: moțăieli. – Moțăi¹ + suf. -eală.