MUCHIA vb. I. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică marginile unei scînduri) A tăia (Măgura-Bacău). Cf. ALR II 6 461/531. 2. (Regional; complementul indică o bucată de pînză) A împături în două, înainte de a face val (Coverca-Vatra Dornei). Cf. A V 14. 3. (Prin nord-estul Olt.; în forma muchii; complementul indică o bucată de pînză, un material textil) A tivi. Cf. CIAUȘANU, GL. 4. F i g. (Regional; complementul indică oameni) A bate rău (Stănești-Curtea de Argeș). L. ROM. 1959, nr. 2, 53. – Pronunțat: -chi-a. - Prez. ind.: muchiez. - Și: muchi (L. ROM. 1959, nr. 2, 53, ALR II 6 461/531), muchii vb. IV. – V. muchie.