MÚCHIE s. f. 1. Linie după care se intersectează două fețe ale unui corp. Cît de clare mi se-nșirâ toate din trecut, în minte, Cînd de-a crucii muche rece îmi lipesc tîmpla fierbinte ! VLAHUȚĂ, P. 107. Un cub de cristal cu muchii vizibile. TEODOREANU, M. II, 123, cf. PAMFILE, I. C. 123. Mult timp răsuci între degete o linie pătată de cerneală, cercetînd-o pe toate muchiile. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Zidurile de cărămidă, prinse în muchiile de beton. CONTEMP. 1957, nr. 557, 3/1. ♦ L o c. a d j. În (trei sau patru, cinci etc.) muchii = alcătuit din (trei sau patru, cinci etc.) fețe plane care se intersectează. Iaste o biserică în 4 muchi a lui Perseu, ficiorul lui Danai. HERODOT (1645), 117. Au făcutu un bățu în optu muchii. NECULCE, L. 70. De cartuși un mare număr, să se taie rînduiesc, In muchi, iar nu rotunde. BELDIMAN, E. 12/26. Stîlpi de zid în patru muchi. EMINESCU, N. 51. Un lanțuh aur de galbeni ungurești, de 117 belciuge în 3 muchi (a. 1716). BUL. COM. IST. II, 211. ◊ L o c. a d v. Pe muchie = la limită, la extremă. Autorul știe să meargă pe muche între realitate și basm. IBRĂILEANU, S. 9. Vorba despre jurămînt a rămas așa, pe muchie, neclară. CAMIL PETRESCU, O. II, 225. (Rar) De pe muchie = dintr-o parte, pieziș. Se uitau cam de pe muche, așa pieziș, unul la altul. CAMIL PETRESCU, O. II, 10. E x p r. (Rar) Cioplit în patru muchii = dichisit, sclivisit. Cf. BARONZI, L. 99. 2. Margine (I 1) a unui lucru, a unei suprafețe; suprafață îngustă care limitează un obiect, o porțiune de teren etc. (de jur-împrejur). Cf. HERODOT (1645), 97. Pe muchi de prăpăstii lunecînd ușor, Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor. ALECSANDRI, P. I, 220. Cele patru cuie de lemn ce sînt bătute pe muchile luntrei și de cari se atîrnâ lopețile. CONTEMPORANUL, IV, 42. Deodată s-a trezit pe muchia unei prăpăstii. AGÎRBICEANU, S. P. 20. Eu despic cartea de vizită în muchie. C. PETRESCU, C. V. 286. Nu m-a mai poftit însă ca altă dată la o ciorbă de muche de burtă. I. BOTEZ, B. I, 212, cf. ALR II 6 697/531. ◊ E x p r. Bătuți pe muchie = a) (despre monede) cu marginea zimțată. [Galbeni] aleși, subțiri, rotunzi, grei, bătuți pe muchiă. DELAVRANCEA, O. II, 373; b) (despre o sumă de bani) care este întreagă, din care nu lipsește nimic, exact. 100 de franci bătuți pe muchie. CIAUȘANU, GL. A coase pe muchie = a împreuna două bucăți de stofă, așezînd una peste alta marginile lor și cosîndu-le cu împunsături mărunte. (Regional) A da peste muchie = a tivi. Cf. A II 6, 12. (Rar) A nu fi trecut nici pe foaie, nici pe muchie = a nu fi băgat în seamă, a fi neglijat. Cf. ZANNE, P. V, 293. ♦ (Învechit, rar) Graniță, hotar (de țară). Fiind țara Tătărască în 4 muchi. HERODOT (1645), 239. ♦ (În imagini poetice) Linia orizontului. Doi cîni. . . se iviră în fugă de după muchea depărtată a zării. HOGAȘ, M. N. 185. 3. S p e c. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Marginea dinafară a unor obiecte; porțiune laterală care se află liberă, neîngrădită: a) Margine a patului opusă marginii dinspre perete. Moșneagul sări de pe muchea patului de-a dreptul în picioare. V. ROM. decembrie 1954, 141. b) (Regional) Margine a sobei de gătit opusă marginii dinspre perete. Cf. T. PAPAHAGI, M. 226, A V 22. c) Marginea palmei dinspre degetul cel mic. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit. CREANGĂ, A. 141. d) Parte a unor unelte de tăiat, de săpat etc., opusă tăișului; (regional) spinare. Cf. LB. Așteaptă ca porcul muchea la cap. PANN, P. V. II, 49/6. Muiați-le spinarea cu muchele iataganelor. FILIMON, o. i, 159. Cum puse capul pe perină, adormiră îndată parcă-i lovise cineva cu muchia în cap. ISPIRESCU, L. 243, cf. DAMÉ, T. 111, PAMFILE, I. C. 117. S-a găsit pe hîrtopul Herătaului un om îmbrăcat bine, cu capul sfărîmat de muchea unui topor. POPA, V. 59. Trage-i o muche de hîrleț în cap ! CAMILAR, N. II, 455. Întocmai ca băieții Apasă greu pe muchia lopeții. V. ROM. ianuarie 1954, 218. Arme bogate cu mînere late Pe muchi ferecate. TEODORESCU, P. P. 449. Se bate cu muchea securei ori cu muchea bărzii. MARIAN, V. 198, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 279, BÎRLEA, C. P. 227, ALRM II/I h 413/791, A V 15. O bate cu muchea Ș-o scoate cu unghia, se zice pentru a arăta că o treabă este făcută prost. Cf. ZANNE, P. V, 437. ◊ E x p r. (Ca sau cît) (de) o muchie (de cuțit sau de topor) = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. O cale. . . cît o muche de cuțit. HOGAȘ, M. N. 53. Ochii rotunzi și fără gene apropiați de nasul ca o muche de cuțit. CAZIMIR, GR. 239. Multă făină ai pus, Dar pe nas nu ți-a ajuns; Că ți-a rămas nasul gol Ca d-o muche de topor. RĂDULESCU-CODIN, Î. 279. Cînd e soarele d-o muche e aproape să sfințească. id. ib. 350. Ca d-o muche de cuțit mai trebuia ros lemnul. ȘEZ. II, 43. Pe muchie de cuțit = într-o situație primejdioasă, riscantă; la limita pînă la care se poate admite ceva. Poetul face exerciții pe muchea de cuțit a cronicii rimate. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/6. E mai bine mort în baionetă, decît viu pe muche de cuțit ? BENIUC, M. C. I, 302. Cît ai pune pe o muchie de cuțit = foarte puțin, mai nimic. O fugit iapa ceia di-o crapat șî e, da nici din țigan nu s-o ales nici macar cît ai puni pi-o muci di cuțît. ȘEZ. IV, 200. (Adverbial; regional) A tăcea muchie = a nu scoate nici un cuvînt, a tăcea chitic. Cf. PAMFILE, J. II, 155. ♦ Lovitură dată cu muchia (3 d). Șepte muchi în cap ți-oi da. MARIAN, SA. 207. e) (Regional) Mînerul sfredelului (Poiana Sibiului-Sebeș). ALR II 6 640/130. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și alungită, a unui munte, a unui deal sau a unei stînci, creastă, creștet, coamă, culme, spinare; p. e x t. coastă a unui munte sau a unui deal, pantă, povîrniș. Am pus piatră hotar. . . în sus peste muche și la vale pe din sus de vadul cel de moară (a. 1759). URICARIUL, VIII, 7, cf. ȘTEFANELLI, D. C. 371. De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor. ALEXANDRESCU, M. 13. Coprindeți bine din muche-n vale ! ap. DOBESCU, S. III, 88. Cățărîndu-se cînd pe muchi, cînd pe coame de munți, ajunse la o peșteră. ISPIRESCU, L. 216. Regret. . . Casa de pe muchia verde cu obloane colorate. MACEDONSKI, O. I, 9. Amîndouă batalioanele din flancul drept ajunseră aproape în același timp pe muchie. D. ZAMFIRESCU, R. 261. O porniră pe creasta muchii, înspre Ieremia Mocanul. id.42. Urca muchia ca o capră sălbatică. DELAVRANCEA, O. II, 120, cf. H IV 82, XVII 32. Uă stană cu muchie Mai pîn'la genuchie. TEODORESCU, P. P. 427. Surioara-și petrecea Pîn'la gură de vălcea; Frumos drumu-i arăta Și-ndărăt nu se-ntorcea; Cam pe muche se lăsa. id. ib. 506. Vaca. . . a tras la o muchie. RĂDULESCU-CODIN, Î. 277, cf. CHEST. IV 143, ALR II 2 495/784. A II 10. ◊ (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Este o muche de dîmb dinspre drumul cel mare (a. 1759). ȘTEFANELLI, D. C. 60, cf. URICARIUL, XXI, 325. Sus, pe muchea dealului, Merge . . . Un bujor de căpitan. ALECSANDRI, POEZII, 413. Ne odihnirăm pe muchea muntelui, avînd sub ochi nemărginita întindere. BOLINTINEANU, O. 306. Vedeți colo drept în sus muchea naltă și pleșuvă a Penteleului. ODOBESCU, S. III, 178. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește. EMINESCU, O. I, 152. Cînd ajunse la muchea dealului, scena ce se înfățișa i se păru dezgustătoare. D. ZAMFIRESCU, Î. 39. Sosisem pe muchea povîrnișului de apus al opcinii și stîna se zărea devale. HOGAȘ, M. N. 189. Înfiorat, călărețul se oprește și privește cercetător spre muchiile dealului. CAMIL PETRESCU, U. N. 319. Ne-am îndreptat spre muchia dealului. BRĂESCU, A. 144. În depărtare, printre muchi de dealuri, scînteia Moldova ca argintul viu. SADOVEANU, O. I, 212. Un cioban își aducea oile, pentru noptat, pe muchea muntelui. V. ROM. aprilie 1955, 245, cf. ALECSANDRI, P. P. 63. Șapte văi ș-o vale-adîncă Strașnică muche de stîncă. CARDAȘ, C. P. 94, cf. 83, 100, ALR II 5 241/414. Sub două muchi de crîng Doi luceferei; Sub doi luceferei, Uă moară ferecată (Sprîncenele, ochii, gura). TEODORESCU, P. P, 246. Subt muche de deal Două cozi de cal (Mustățile). SADOVEANU, P. C. 14. ◊ (Regional) Muchie de pămînt (sau de deal) = ridicătură mică de pămînt. V. m o v i l ă (1), d î m b, c o l n i c. Cf. ALR SN III h 809/682. ♦ (Regional) Ridicătură de pămînt făcută de-a lungul arăturii, pe mijloc, atunci cînd aratul începe de la mijlocul unui teren (ALR SN I h 31/235, 682, 723), sau care separă o holdă de alta (CHEST. IV 129/177). ♦ (Regional) Coamă dințată (alcătuită din șindrile) din vîrful acoperișului unor case țărănești (Mătău-Cîmpulung). Cf. CHEST. II 241/69. 5. (Regional) Nicovală (Adam-Tecuci). ALR I 942/614, – Pronunțat: -chi-e. - Pl.: muchii. – Și: múche (pl. muchi și, învechit„ muche) s. f. – Lat. *mutila (= mutulus ”cercul de deasupra capitelului").