MÚGET s. n. I. Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute (rar și de alte animale); răget, (rar) mugit, mugitură, (neobișnuit) murmur (4). V. z b i e r e t, b o n c ă i t, b o n c ă l u i t. Numai răget, muget. . . în toate părțile și în toate colțurile se auzea. CANTEMIR, IST. 174, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai iată ce aude Harap Alb un muget înnădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225. Dumana întindea gîtul la poartă și mugea, era așa de duios mugetul ei ! VLAHUȚĂ, O. A. II, 47, cf. DELAVRANCEA, S. 60. C-un muget groaznic, sălbatec, desperat [leul] . . . Asupră-le s-aruncă. I. NEGRUZZI, S. II, 178. Buhaiul. . . imitează mugetul boilor. MARIAN, S. R. I, 33. Căprioara aveă un muget abia auzit. SĂM. VI, 339. Un mormăit. . . între grohăitul de porc și mugetul de bivol. C. PETRESCU, Î. II, 227. Din sat veneau mugete prelungi de vite. SADOVEANU, O. II, 560. Îndată ce vițelul dispărea din vedere, vaca se zbătea furioasă, scotea niște mugete sfîșietoare. BART, S. M. 90. Se aud mugete de boi. STANCU, D. 23, cf. id. C. 39. Convoiul porni în mugetul vitelor. CAMILAR, N. I, 302, cf. DEMETRIUS, A. 19. Să mă duc. . . La cîntecul mierlelor, La mugetul cerbilor. POP., ap. GCR II, 306. II. P. a n a l. 1. Strigăt puternic, sfîșietor al omului; urlet, răcnet. De te-am strigat în șoaptă sau cu muget, Tu mi-ai trimis blestemul să ți-l cuget. LESNEA, I. 22. Era o frămîntare în marginea unde se afla grupul de tineri. De acolo răzbi un muget, PAS, Z. IV, 168, cf. BENIUC, C. P. 107. 2. Zgomot puternic și prelung produs de ape, de furtună (v. v u i e t), de vînt (v. v î j î i t). [Rinul] din nălțime în fund se prăbușește C-un muget lung, sălbatic. ALECSANDRI, POEZII, 135. Muget năvalnic de valuri izbite de stînci spumegoase Vreme-ndelung-auzim. COȘBUC, AE. 62, cf. 51. Mereu crește zgomotul vălurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M, 14, cf. 15. Vuietul mulțimii e ca mugetul mării. CAMIL PETRESCU, O. II, 257. În timpul acestor furtuni, apele scot un muget cumplit. BOGZA, C. O. 98, cf. 311. De afară se auzea vîntul năpustindu-se peste lume, cu mugete lungi. V. ROM. iulie 1953, 91. 3. Șuierat puternic produs de geamanduri, sirene etc. Se auzea un muget lung, repetat la intervale regulate. – E geamandura, , . . ne apropiem de gura fluviului, îi lămuri secundul. BART, E. 122, cf. 78. Sirenele încep mugetul lor sinistru. BOGZA, A. Î. 48. Cînd a suflat a cinceaoară, din goarnă a țîșnit un dop greu de zăpadă și, în sfîrșit, un muget prelung, înspăimîntător. GALAN, Z. R. 268. Din port se aud zgomotele șantierului naval, urletul sirenelor și, din cînd în cînd, mugetul unei geamanduri, V ROM. octombrie 1954, 42. 4. Zgomot puternic produs de o armă de foc. Mugetul tunurilor. . . umplea amurgul. SADOVEANU, O. II, 111. Asculta mugetul tunurilor și trișca lui Vatamanu. CAMILAR, N. i, 422. – Pl.: mugete. – Mugi + suf. -et.