MUJDEI subst. 1. S. n. Preparat comestibil din usturoi pisat amestecat cu apă (sau supă, oțet, borș) și sare; (regional) mujdeală, mujdar (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Cîți însă postesc mîncînd numai mămăligă cu ceapă sau oțet, sau mujdeu, adecă oțet în care s-a pisat usturoi ! I. IONESCU, M. 203. Las-o c-a mînca și mămăligă cu mujdei. CONTEMPORANUL, IV, 393, cf. VII₂, 7. Iaca niște bulughine cu mujdei și cu mămăligă. CREANGĂ, P. 153. Condimentele cu care se mănîncă peștele, și anume: mujdei de usturoi, făcut cu borș sau oțet. ANTIPA, P. 760, cf. PAMFILE, I. C. 54. Câutînd loc. . . spre a muia și eu o urechiușă în mojdeiul prea sărat din fundul scăfiții. HOGAȘ, M. N. 69, cf. 194. Puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70, cf. BĂCESCU, P. 80. Frige, măi nevastă, bine crapu și pisează o scăfiță de mujdei. SADOVEANU, O. VI, 641, cf. IX, 409. Întingeți cu bulzi de mămăligă în mujdei și duceți la gură. STANCU, 195, cf. CAMILAR, C. 97. Căută printre străchini și începu să piseze niște usturoi, să facă mujdei pentru friptură. PREDA, D, 223, cf. 170, II X 436, XIV 437. Usturoiul se pisează, se face mujdei. ȘEZ. I, 254, cf. CHEST. V 153/94, VIII 7/1, ALR II 4 117/53, 105, 310, 520, 605. ◊ E x p r. (Rar) A avea mujdei la inimă = a fi plin de mînie, furios. Nițu Șerpe, călare pe-un căluț alb, venea în galop . . . și cînd se arăta el așa în galop, însemna că are mujdei la inimă. CAMILAR, N. I, 313. ♦ Usturoi pisat (amestecat cu apă) folosit în medicina populară. În Moldova, babele trag pe bolnav cu mujdei. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 7. Leac . . . nu-i altul decît: agheasmă de la trei biserici și cu dînsa să se facă mujdei. PAMFILE, DUȘM. 164. Doftoria cea mai răspîndită [contra holerei] este usturoiul, cu care, făcut mujdei. . ., să unge peste tot corpul. ȘEZ. I, 182. De ciumurluială scapi prin frecături cu mujdei și oțet. ib. II, 131. 2. Subst. (Regional; în forma mojdai) Ciorbă acrită cu borș (Voiniceni-Tirgu Mureș). ALR II 4 086/235. – Pl.: (1, rar) mujdeie (PONTBRIANT, D.) și mujdeiuri (id. ib.). – Și: (regional) mujdeu, mujdai (ALR II 4 117/102, 346), mojdei, mojdai s. n. – Must + de + ai „usturoi”.