MUJICAȘ s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Transilv. și Maram.) Muzicant (1): lăutar. Cu muzicaș zâcînd de jele până la groapă o am petrecut cu toată curtea mea (a. 1824). IORGA, S. D. VIII, 172. Zi, mă ! zi, măi mujicaș. PRIBEAGUL, P. R. 156. Masă de nuntași, Cîntați, mujicași. BÎRLEA, P. 276. La Anul nou merg muzicași să-i ureze an nou fericit. ALR I 439/270. 2. S. n. (Regional; în forma mujucaș) Petrecere cu lăutari (Prilog-Baia Mare). ARH. FOLK. I, 205. Să-nsoară muscă mńică Șî duce pă muscă mare. Fă mujucaș mare. ib. – Pl.: (1) mujicași. – Și: (2) mujucaș s. n., (1) muzicaș s. m. – Din magh. muzsikas. – Muzicaș: prin apropiere de muzică.