MULTIȘOR, -OARĂ adj., adv. Diminutiv al lui m u l t; cam mult, destul de mult, (aflat) în cantitate sau în număr destul de mare; multicel. 1. Adj. Cf. m u l t (1). Luasem. . . mai multișoară apă decît vin. RETEGANUL, P. III, 10. Vaca dă lapti multișor. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ De multișor = care datează, există de (destul de) mult timp; vechi. Minciuna stă cu regele la masă. . . Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I, 36. ◊ (Substantivat) Au perdut din oastea împărătească 3 172 carii s-au tăiat, mai multișori s-au rănit. ȘINCAI, HR. III, 160/8. .2 Adv. Cf. m u l t (2). Zăbăvind craiul mai multișor în Bohemia. . . nu s-au putut înturna la Buda. ȘINCAI, HR. II, 150/15. Da m-oi ruga multișor. MARIAN, Î. 321, cf. DOINE, 23. Ină mîndruț rareori, înt-o dzî de noauă ori; De ț-a părea multîșor, Ină cînd a răsări Și-i mere cînd-a sfințî. ȚIPLEA, P. P. 54. ◊ De multișor = de o vreme destul de îndelungată. Mai pe dos om n-am văzut de cînd sînt, și slavă domnului ! sînt de multișor. ALECSANDRI, T. 992. Nu te-ai arătat mata la noi de multișor. SADOVEANU, O. IX, 439. De multișor a-nserat. MARIAN, S. R. I, 25. A veni și el îndată, că s-au dus cam de multișor. SBIERA, P. 268. Iapa lui Ciprian era legată mai de multișor de un pociumb. CATANĂ, P. B. III, 38, cf. PĂSCULESCU, L. P. 34. – Pl.: multișori, -oare. – Și (regional) mulțîșor adv. – Mult + suf. -ișor.