MUNIFICENȚĂ s. f. (Astăzi rar) Generozitate, mărinimie (2). Cf. NEGULICI. Frații mei au viața de la munificiența domniei-tale. LĂZĂRESCU, S. 34/10. Trăia din munificența celor ce petreceau cu prostia lui. GHICA, S. 326. Au știut. . . să capăte încrederea, munificența și amiciția lui Ioan Zapolea. CALENDAR (1861), 110/12, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. Tipografia belgrădeană. . . fu reorganizată de un meșter muntean, din munificența regală a lui Brîncoveanu. IORGA, L. II, 57. Templele erau numai una din formele munificenții publice și a ipocriziei universale. LOVINESCU, C. IV, 54. – Și: (învechit) munificiență s. f. – Din fr. munficence, it. munficenza.