MUR¹ s. m., s. n. 1. S. m. (Livresc; ieșit din uz) Zid, perete. Văzu. . . trupul lui Langhin spínzurat deasupra murului. MAIOR, IST. 6/6. Supușii lui sînt credincioși și statornici; ei stau spre apărarea lui ca un mur (zid). TEODOROVICI, M. 56/27. Rinduise în bătălie elita clanurilor sub murii Turei. HELIADE, O. I, 337, cf. 326. Preste murii ce-n vechime Răsunau de imne sînte, mușchiul verde se întinde. ASACHI, S. L. I, 130, cf. 173. Dispuse ruinarea murilor cetăței pînă la cîțiva stînjini. BARIȚIU, P. A. I, 249. Murii sînt acoperiți cu mozaic de Florența. FILIMON, O. II, 150. Sosind sub murii Brăilei, Ion Vodă avea deja aproape la 14 000 de infanterie. HASDEU, I. V. 101, cf. 24, 173. Eu, în copilărie, iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirei și-n vale să privesc Mărețul turn. ALEXANDRESCU, M. 10. Rugăciunea mea fiind ascultată, mă rugai de tatăl meu pentru un an de liniște între murii unei mănăstiri. F (1867), 359. Memfis, colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stîncă pe stîncă, o cetate de giganți. EMINESCU, O. I, 43, cf. IV, 305, id. G. P. 89. Învechiții muri adăposteau aceeași casă și aceiași pomi. TEODOREANU, M. II, 68. 2. S. n. (Regional) Temelie la casele din bîrne, făcută din pietre suprapuse, fără mortar (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR II/I h 223/353. – Pl.: (1) muri și (2, neobișnuit și 1) mururi (ARISTIA, PLUT.). – Din (1) lat. murus, fr. mur, (2) ucr. мур.