MURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică legume, rar fructe) A pune în saramură sau într-o soluție de oțet, spre a face să fermenteze, să se acrească și să se conserve. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Din partea mea v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII, 485. Eu murez curechiu. ALR I 753/148, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ E x p r. E murat în varză acră, se zice, glumeț, despre o persoană care a mîncat o bătaie zdravănă. Cf. ZANNE, P. IV, 170. ♦ R e f l. (Despre legume, rar despre fructe) A fermenta și a se acri (în saramură sau într-o soluție de oțet). Curekiu s-o murat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Am pus [varza] să se moreze. ALR I 753/249, cf. 754/508, 532, 536, 571, ALR SN I h 190. 2. (Învechi t; complementul indică pește, carne etc.) A saramura. Peștii unii îi usucă la soare și-i mănîncă, alții îi murează. HERODOT (1645),115. 3. (Complementul indică plante furajere) A însiloza. Cf. DL, DM. 4. (Regional ; complementul indică plante textile) A topi. R e f l. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ R e f l. O băgai în baltă cînepă de vară. . . Se mură cînepă de vară. MAT. FOLK. 538, cf. ALR I 1 303, A VI 26. 5. (Regional ; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. CADE, ALRM SN I h 349. 6. (Cu subiectul „ploaia”, exprimat sau subînțeles; complementul indică oameni) A uda foarte tare. Era să plec la Neamțu . . . M-ar fi murat ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108. Are să ne răstoarne furtuna la pămînt și are să ne mureze ca pe niște șoareci. HOGAȘ, DR. I, 108. Zdravăn te mai mură, nene. C. PETRESCU, A. R. 57. Se întărește ploaia, se face întuneric, ne murează pînă la ciolane. SADOVEANU, O. III, 69. Ploaia m-o murat pînî la k'eli. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Te-o morat ploaia. ALR II 2 536/260, cf. ALR SN III h 844. ♦ I n t r a n z. (Regional) A ploua (Semlac-Sînnicolau Mare). ALR I 1 266/51. – Prez. ind.: murez. – Și: (regional) morá vb. I. – Derivat regresiv de la moare.