MURAT'², -Ă adj. 1. (Despre legume, rar despre fructe) Fermentat, acrit (într-o soluție de apă cu sare, în oțet etc.); cu procesul de fermentare încheiat. V. a c r u. 2 puține de poame murate (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/14, cf. ANON. CAR., LB, NEGRUZZI, S. I, 349. Mere murate fac mai ales locuitorii din părțile Moldovei de sus, punîndu-le în apă, vin sau must dulce. PAMFILE, I. C. 240. Duhnea pînă departe a varză murată, a usturoi și a rachiu de tescovină. GALAN, i, 117. Curechiu amurat. CHEST. VIII 72/18. L-am tăiat să fac o țîr de curechi morat. ALR I 751/257, cf. ib. 753, 754, 756, MAT. DIALECT. I, 81. 2. (Despre nutreț) Conservat prin însilozare. Sfaturile populare vor lua măsuri pentru. . . prepararea nutrețului murat pentru vite. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 859. 3. (Regional; despre plante textile, fibre de tei etc.) Topit. Încing așternutul [mortului] cu un rug și c-o fășie de tei murat. MARIAN, L. 244. 4. (Despre oameni și despre îmbrăcămintea lor, rar despre animale) Foarte ud (de ploaie, de apă), ud leoarcă. Murat cum te găsai, puteai să prinzi un gutunar de cele tătărești. ALECSANDRI, T. 608. Scoțându-mă răpede [din apă] murat pînă la piele. CREANGĂ, A. 23. Murat. . . adecă ud pînă la piele. PAMFILE, J. I, 84. Pisicuța, murată ca un șoarece, tremura cum îi varga. HOGAȘ, M. N. 224. Acum, turna cu găleata din cer. Acum, erai murat ca o paparudă. PAS, L. I, 261. Mi-s țoal'il’i udẑe, muratŝe dă apă. ALR SN III h 844/36. – Pl.: murați, -te. - Și: (regional) morat, -ă, amurat, -ă adj. – V. mura.